Biserica veche Sfântul Nicolae

Biserica veche Sf. Nicolae
Este considerată cea mai veche biserică ortodoxă care ni s-a păstrat cu elevație în sud-estul Transilvaniei. Edificiul a îndeplinit rolul de biserică parohială pentru cartierul Dobrice și, în general, pentru populația de confesiune ortodoxă din Râșnov.
Vechimea relativă a monumentului se bazează pe un grafit parietal, postmedieval, cu anul 1384, aflat la vedere în vechiul altar și pe cea mai veche parte din arhitectura sa, latura de răsărit.
Biserica medievală a fost ridicată din piatră, cu elemente gotice ( contraforturi în retragere, bolți si console ), pe un plan destul de simplu, având o singură navă și un altar închis în exterior cu cinci laturi ale unui poligon.
Tradiția târzie a pun înălțarea acestei prime biserici ortodoxe a Râșnovului pe seama sprijinului material oferit de principele Țării Românești, Radu I Basarab ( cel a cărei domnie s-a sfârșit chiar la anul 1384 ), însă istoricii consideră că implicarea în ctitorie a urmașului său, Dan I ( 1374-1386 ) ar fi fost mai plauzibilă.
În jurul anului 1500, mica biserică a suferit o distrugere care a impus o refacere incisivă de la jumatatea peteților în sus. Urmele aceste intervenții ies în evidență astăzi prin diferențele de grosime ale zidăriei și prin modul inabil de îmbinare a consolelor de piatră cu arcele din cărămidă ale bolților.
Refacerea zidurilor începe de la începutul secolului al XV-lea a fost urmată de acoperirea interiorului cu un înveliș de frească. Din acest înveliș de factură postbizantină au fost scoase de sub văruieli și restaurate, în ultimii ani, suprafețe însemnate. În nișa proscomidiei din altar se poate vedea un Iisus al Durerii cu maica Domnului și Sf. Ioan, iar pe pânzele bolților parții răsăritene a naosului scene din viața lui iisus ( miracole : Vindecarea orbului, Învierea lui Lazăr, patimi ), iisus Pantocrator ( pe boltă, în poziția centrală ), reprezentări ale evengheliștilor, medalioane cu sfinți și cete îngerești etc.
În timp, spațiul inițial al bisericii, de numai zece metri, s-a dovedit neîncăpător pentru comunitatea ortodoxă locală care era în continua creștere numerică. De aceea, zidul vechi de la închiderea medievala a naosului a fost dărâmat, iar biserica a fost extinsă spre vest printr-un compartiment dreptunghiular, căruia i s-a dat rol de pronaos ( așa zisa biserică a femeilor ). Intrarea în lăcaș a fost plasată ăe latura nordică ( în prezent, acolo putem observa o nișă ampla, suprapusă de o fereastră ). Conform unui document scris, această extindere s-a petrecut în anul 1679.
Compartimentul cel nou a fost pictat, la interior și la exterior, în tehnica denumită al secco, cel mai probabil prin măna unui atelier de la sudul Carpaților, ce pare să fi avut doi zugravi, aceiași care au repictat apoi ( culoare peste culoare ) și freasca medievală din spațiul mai vechi al bisericii.
În alegerea scenelor învelișului nou, pictorii par să se fi inspirat din programul iconografic anterior, umplând bolta și zidurile perimetrale tot cu scene din viata lui Iisus ( Fuga din Egipt, Botezul, Învierea lui Lazăr și scene din Ciclul Patimilor : Cina cea de Taină, Sărutul lui Iuda, Iisus la Pilat din Pont, Purtarea Crucii, Răstignirea, Punerea îm Mormânt , pe boltă ), cu evangheliști ( îm jumătățile penetrațiilor de boltă, spre vest ), alături de scene din viața maicii Domnului ( spre exemplu, Adormirea ), sfinți redați în medalioane, heruvimi și o serie de cadre cu motive florale.
În anul 1773, asupra lăcașului s-a operat o nouă prelungire, separată de stâlpi cu arcade și boltită în cruce, care a preluat rolul de pronaos; în același timp, a fost adoptat și un turn clopotniță de zidărie cu parterul înglobat părții apusene. Cu acest prilej, a fost amenajată o nouă intrare la parterul turnului, prin urmare cea nordica a fost obturată. Potrivit unui pomelnic al ctitorilor, prefacerea a fost sprijinită material de negustorii brașoveni Ioan și Radu Boghici.
De-a lungul funcționării, lăcașul a primit numeroase donații de la domnitori și boieri din Țata Românească ( Mihai Viteazu, Radu Șerban, Matei Basarab, Ștefan Racoviță ). Datorită ei, și tradiției despre întemeierea de la 1384, regăsim adesea biserica Râșnovului prezentată drept ctitorie voievodală.
Ultima pictura a bisericii vechi a fost comandata în anul 1823. Astfel, a fost întregită decorația murală anterioară, inclusiv pictura de pe fețele exterioare ale zidurilor. Din acest ultim înveliș, realizat în maniera populară a icoanelor pe sticlă, avem fragmente cu Iisus Judecător, de o parte și de alta cu Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul ( la interior, deasupra stâlpilor ce separa pronaosul de naos ); Sf. Nicolae ( icoana de hram, sub reprezentarea Maicii Domnului ), arhanghelii Mihail și Gavril, Sf. Nicolae binecuvântând, Sf. Petru și Pavel ( în exterior, pe fața vestică a turnului ).
După sfințirea bisericii noi (1886), lipsită de prezența preoților și credincioșilor, mutați într-un loc de închinare mult mai spațios, vechea biserică românească a intrat în paragină. În jurul anului 1925, biserica părăsită a intrat în grija noului comandant al garnizoanei din Râșnov, colonelul Victor Nanu, viitor primar al Brașovului (1938). După ce a fost reparată și înzestrată cu tot ce-i lipsea, biserica istorică a devenit capela regimentului.
Vechimea edificiului, prosperitatea comunității românești râșnovene, susținerea manifestată de membri ai elitei Țării Românești, existența valorosului fond de carte veche ( manuscrise pe pergament din sec. XIII-XIV, păstrate la Biblioteca Academiei Române ), dar și apropierea geografica de Șcheii Brașovului, permit să presupunem că biserica din Râșnov a jucat în viața religioasă a zonei un rol mai însemnat decât cel al unei simple biserici parohiale. Pe de altă parte, prezența trăsăturilor gotice din arhitectura sa, trăsături ce decurg din șantierele bisericii parohiale săsești din localitate, combinate cu cele de tradiție post-bizantină, alături de implicarea donatorilor sud-carpatici, transformă acest edificiu într-un relevant reflex al relațiilor multietnice și multicolore pe care Transilvania le-a exersat în timp.

Comments

comments